Piața logistică și industrială din România se numără printre cele mai competitive din Europa din perspectiva costurilor de ocupare, în condițiile în care chiria medie din București,
Producătorul de obiecte sanitare Cersanit România, controlat de grupul polonez Rovese, și-a majorat capitalul social cu aproape 21 mil. lei, până la puțin peste 33 mil. lei, potrivit
Cornel Marian, managing director al Oresa Ventures România, spune că firma de investiții vrea să realizeze două tranzacții în fiecare an, iar strategia este să ajungă la opt companii
Grupul belgian Delhaize, care deține în România rețeaua Mega Image, a închiriat un spațiu de 1.600 de metri pătrați la parterul viitorului turn de birouri Bucharest One dezvoltat de
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a semnat contractul pentru construirea variantei de ocolire a orașului Bacău, în valoare de circa 394 milioane
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a lansat două licitații pentru "realizarea studiilor de fundamentare a deciziei de concesionare a spațiilor
Compania de software și inginerie în domeniul farmaceutic, chimic și alimentar Waters România, își va extinde spațiul de birouri și laborator până la 3.500 metri pătrați în clădirea