colaborării în parcul industrial CTPark Turda, depășindu-se astfel 10.000 de metri pătrați prin construcția unei noi clădiri de circa 7.000 de metri pătrați, în prelungirea celei pe care compania
Compania românească Depisto, activă pe piața sistemelor de securitate electronică, instalații electrice pentru construcții și servicii și mentenanță pentru prevenirea și stingerea
Compania Olint Com din Radăuți, județul Suceava, cu activități în producția, comerțul și distribuția materialelor pentru construcții și amenajări interioare, deținută de Georgeta Cusiac
construcții Macon Deva, preluat de germanii de la Xella, a realizat în 2019 un profit net de peste 29,6 mil. lei (6,3 mil. euro), de 2,6 ori mai mare față de anul precedent, când compania
Compania din construcții Concas din Buzău, deținută familiile Gagu și Ghiveci, Mobiliare Somcon, și SIF Transilvania, a urcat până la 57 de milioane de lei cifră de afaceri în 2019,
Piața construcțiilor de birouri din Capitală a ajuns la un grad de saturare, este de părere Valentin Vișoiu, omul de afaceri care controlează compania de construcții și investiții în
♦ Străinii sunt cei care domină topul celor mai mari dezvoltatori de malluri și birouri de pe piața locală, doar două companii cu acționariat românesc – Iulius Group (Iulian Dascălu