Deși proiectul se află abia în prima sa etapă, dezvoltatorul știe deja cum va arăta ultimul pas de dezvoltare, mizând pe o planificare urbanistică în amănunt.
la începutul anului, vina pentru inexistentța Registrului Spațiilor Verzi și deci a unei monitorizări clare pe care să se poată face dezvoltările viitoare este celor de dinaintea sa
industriale, municipiul Oradea a obținut alte suprafețe de teren în imediata vecinătate a parcului industrial EBP I, care au fost date în administrarea Agenției de Dezvoltare Locală Oradea SA
PUZ-ul efectiv este făcut de un arhitect sau un consultant angajat de investitor, iar primăria, la rândul ei, are în componența sa un arhitect-șef și o comisie – Comisia tehnică de
multe proiecte mixte de renume, atât în Cluj Napoca cât și în București, acesta fiind unul dintre cei mai cunoscuți dezvoltatori imobiliari din România, recunoscut pentru capacitatea sa
„Cifra de afaceri a grupului a fost relativ constantă, am avut un declin de 1-2% după ce am renunțat la o serie de contracte unde nu am putut livra la prețul cerut.
Din experiența sa profesională fac parte și compania britanică de tehnologie Dyson, producătorul de computere Compaq și firma de consultanță și audit Arthur Andersen.
CTP vede în România un punct de sprijin strategic pentru extinderea sa europeană. Deși recunoaște că ritmul deciziilor de investiții este uneori mai lent, Peter ?ere?