Grupul austriac Leier, care a cumpărat în România companiile Brikston și Siceram, a înregistrat o creștere de peste 30% în primul semestru din 2020 față de aceeași perioadă a anului
Iulian Mangalagiu, fostul director general al producătorului de cărămizi Brikston Iași, a plecat la concurenții de la Wienerberger România, unde ocupă funcția de managing director.
Compania austriacă Leier, care a cumpărat anul trecut producătorul de cărămizi Brikston Iași, achiziționează și Siceram Sighișoara, activă în același domeniu, potrivit unui anunț făcut
Consiliul Concurenței analizează tranzacția de preluare a producătorului de cărămizi Brikston de către Wienerberger, parte a grupului austriac cu același nume.
Studenții care vor să stea în București în anul universitar 2018-2019 aleg să închirieze garsoniere în zonele Dristor, Politehnica, centru, Timpuri Noi sau Eroilor, prețurile ajungând
Brokerul imobiliar Avison Young, cel mai mare broker independent din real-estate din Canada, l-a recrutat pe Louis Juhel, fost head of office agency la BNP Paribas pentru biroul din
Antreprenorul David Canta, managing director și acționar al firmei de consultanță imobiliară Avison Young România, a cumpărat Facilitec, firmă cu activitate tot în imobiliare, parte
Grupul austriac Leier, care a cumpărat, în anii trecuți, producătorii de cărămizi Brikston Iași și Siceram Sighișoara, aproape și-a dublat cifra de afaceri de pe plan local în 2020
Din noua funcție, Shonn se va ocupa de strategia de dezvoltare și transaction management pentru clienții Avison Young în România interesați de investiții în real-estate.
Stocul industrial modern a depășit 5,4 milioane de metri pătrați, după ce în prima jumătate a anului au fost puși pe harta României aproape 200.000 mp de spații industriale noi de clasă