De cinci ani s-a instaurat o adevărată neîncredere în rândul tuturor celor implicați, atât datorită riscurilor de a-și lua «țepe», dar și datorită temerilor că nu vor putea duce la
marilor fabrici, astăzi asistăm la dezvoltări de ansambluri integrate și cu multiple facilități, amplasate în apropierea marilor centre de afaceri și concepute să satisfacă cerințele celor
În sensul celor descrise mai sus, părțile pot agrea ca proprietarul să execute pe cheltuiala sa lucrări de amenajare a spațiului în conformitate cu planurile/documentația de amenajare
Celelalte două clădiri au însă o suprafață mai redusă, astfel că nu intră în topul celor mai mari proiecte verzi din regiune
Trei dintre cele mai mari șapte clădiri verzi din regiune
În prezent, investițiile grupului vizează mai puțin extinderea, atenția fiind îndreptată pe creșterea competențelor celor peste 350 de angajați.
“Am început să ne specializăm
Potrivit celor mai recente date disponibile, în România sunt circa 8,5 milioane de locuințe, ceea ce înseamnă că în acest moment doar patru case dintr-o mie au un astfel de sistem pentru
aproape 3.000 de oameni, iar potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) aferente perioadei ianuarie – iulie 2011, compania se afla pe locul 72 în topul celor
În categoria celor optimiști intră și Alexandru Rizea, fondatorul companiei Lemet, care estimează o creștere a cifrei de afaceri de 20% anul acesta față de 2011, când afacerile s-au
Potrivit celor mai recente date disponibile, în România sunt circa 8,5 milioane de locuințe, ceea ce înseamnă că în acest moment doar patru case dintr-o mie au un astfel de sistem pentru