Absolvent al Bayes Business School (Cass) și cu un master în antreprenoriat la UCL, Londra, Darius preia prin proiectul Praktiker Hellas prima sa misiune cu responsabilitate regională
Printre factorii care au susținut moderat vânzările de BCA în acest an se numără proiectul Prima casă, dar și transferurile din străinătate, în opinia sa.
cu livrările de proiecte noi, WDP a și vândut, în ultimul trimestru, un teren de 10.000 de metri pătrați situat în Brașov, pe care grupul nu îl considera strategic în dezvoltarea sa
Din acționariatul holdingului fac parte ROCA Investments SA (cu un pachet de 60,8% din acțiuni), Mihai Bîrliba, acționarul majoritar de la BICO Industries (5,73%), alți acționari având
În ciuda faptului că este a doua cea mai populată țară din Europa Centrală și de Est, sectorul industrial al României este subdezvoltat în raport cu dimensiunea sa.
Secerați de insolvență
Întârzierea demarării unor contracte de lucrări, executarea silită de către furnizori, neplata serviciilor de către beneficiari, explozia prețurilor materialelor
„Am trecut printr-o perioadă în care am asigurat continuitatea activității și a forței de muncă prin intermediul unor contracte de reparații pe termen scurt, dată fiind necesitatea