„Important însă este că în continuare așteptările vânzătorilor să se întâlnească cu cele ale cumpărătorilor și că piață noastră să devină mai competitivă raportată la cele din Europa
diversificarea activității clienților, relocarea activității acestora, a forței de muncă pregătite și disponibile, astfel încât aceste aspecte au atras o atenție sporită din partea noastră
intenționează ca primăria pe care o conduce să cumpere o clădire din cadrul unui proiect rezidențial din sectorul 6, proiectată pentru a fi o grădiniță, a răspuns că „prioritatea noastră
„În primă etapă, noi am sugerat proiectul nostru din Cotroceni, deoarece acolo eram deja în lucru cu faza a doua a lucrărilor și ar fi fost o potrivire aproape perfectă.
mixed-use în alte orașe din Europa, din capitale care se pot compara cu Bucureștiul, pentru că putem să învățăm anumite lucruri pe care le putem implementa și noi în proiectele noastre
Cei care sunt sus, cu economii dezvoltate, au dificultăți de a se menține, pentru că ei au toată infrastructura și le este greu să crească economiile în ritmul nostru.
Puterea noastră este că, în toate planurile lor de investiție, preluăm o parte din ele în portofoliul nostru, pentru că noi investim în clădiri, iar ei le pot folosi imediat ca chiriași