În București zonele neocupate sunt cele fără metrou: Petricani, Băneasa, zona de sud a Pieței Unirii. Sunt câteva zone unde gradul de neocupare ajunge și la 30%“.
Această tranzacție a fost parafată la scurt timp după ce fondul de investiții sud-african Fortress REIT a cumpărat parcul logistic ELI Park 1 din Chitila de la Element Industrial și
producătorul de componente auto Faurecia, constructorul PAB România, hipodromul din Ploiești, mallurile Veranda, Promenada și centrele comerciale din Râmnicu Vâlcea și Satu Mare ale sud-africanilor
Ce a fost Republica
Uzina Republica din București a fost o companie de stat din România, producătoare de țevi petroliere, amplasată în sud-estul Bucureștiului.
diferențe substanțiale între subzone – de la sub 10% în CBD (central business district, Piața Victoriei – n.red.) și zona de vest, în jur de 15% pentru zonele nord, est și sud
„Nu putem spune însă, deocamdată, că brandul MCA este foarte cunoscut sau că ar fi puternic pe piețele externe“, afirmă Ciprian Oprea, director general și acționar al MCA Grup.
Constructorii autostrăzii sunt austriecii de la Strabag și firma românească Straco Grup, controlată de Alexandru și Traian Horpos, care au încasat până acum 142 de milioane de euro