Noi avem șapte fabrici, deci ar fi nevoie de peste 700 de milioane de euro doar pentru astfel de instalații, bani care ar trebui investiți în parteneriat de jucătorii privați și de
Până în prezent, compania care deservește peste trei milioane de consumatori casnici si industriali din șapte județe ale Romaniei, a beneficiat de împrumuturi în valoare totală de 101
Blocul Scala are șapte etaje, a fost proiectat de Rudolf Fränkel în 1936 și va fi consolidat cu fonduri nerambursabile.
„Magheru și Victoriei au potențial uriaș.
neutralității climatice înseamnă tehnologii care presupun investiții estimate la 300-500 de milioane de euro pentru o singură unitate de producție și cicluri de dezvoltare de cinci până la șapte
Prin contrast, în primele șapte luni, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 11,2%, susținut de construcțiile noi (Ă14,2%) și de lucrările inginerești, adică marile lucrări
„Cea mai mare pondere în ansamblu o va avea componenta office, dezvoltată sub brandul UBC (United Business Center – n. red.), care va include șapte imobile.