Fosta fabrică de încălțăminte Clujana, un spațiu de patrimoniu industrial de 2200 metri pătrați aflat în prezent în proprietatea autorităților locale din Cluj Napoca, a fost transf...
Companiile de co-working au închiriat în primul semestru suprafețe record în București, de 16.800 mp, iar cererea venită din acest segment este deja de două ori mai mare decât pentru
Grupul Iulius, cel mai mare proprietar român de centre comerciale din România, a anunțat oficial că vrea să investească aproape 3 mld. euro în dezvoltarea unui proiect imobiliar mixt
Dedeman, cel mai mare business antreprenorial românesc, controlat de frații Dragoș și Adrian Pavăl, a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de peste 8,2 miliarde de lei, în creștere
Aceasta va fi amplasată în zona Theodor Pallady din Capitală, și va avea o suprafață de 37.000 metri pătrați, devenind astfel cel mai mare magazin IKEA d…
Deși pe parcursul lui 2020 o parte dintre aceștia s-au întors la birou – chiar și parțial -, în continuare cea mai mare parte a corporatiștilor lucrează de acasă.
Producătorul de mobilier tapițat Polipol Mobila din Foieni, județul Satu Mare, deținut de grupul german cu același nume, a raportat pentru 2018 o cifră de afaceri de 147,2 mil. lei
Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din România, se pregătește să demareze două noi proiecte office în zone unde nu a mai fost activ până în prezent.
Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială românească, controlată de frații Pavăl, atacă zona Chitila – Buftea printr-un parc logistic denumit ELI PARK 1, dezvoltat în asociere