Alături de compania belgiană se mai găsesc producătorul de panouri termoizolante Kotar din Polonia și distribuitorul de produse bio Pronat – toți prezenți în cea de-a treia clădire
Companiile din domeniul BPO au fost cele mai active din punct de vedere al suprafeței tranzacționate, cu 36% din total, reprezentând integral renegocieri ale contractelor existente.
Exxon Mobil, subsidiara locală a celei mai mari companii din lume, își va stabili un prim sediu în România în cadrul proiectului de birouri Floreasa Business Park deținut de fondul
dar a reușit să recupereze în lunile următoare, astfel încât ar putea încheia acest an la un nivel apropiat de cel înregistrat în 2012, potrivit reprezentanților Ariston Thermo România
Paolo Rocca, președintele executiv al grupului Tenaris, unul dintre cei mai mari producători de țevi din lume cu vânzări anuale de peste 10 miliarde de dolari, care deține în România
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a atribuit contractul pentru construcția primilor 3, kilometri ai autostrăzii București-Ploiești unei asocieri formate
Gradul de îndatorare al Globalworth, una dintre cele mai mari companii de investiții imobiliare din România, a ajuns la aproape 45% din valoarea portofoliului de active la finalul primului
Ariston Thermo România, filiala locală a producătorului italian de echipamente destinate încălzirii Ariston Thermo, a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 136,2 milioane de
Prin această decizie reprezentanții Mapei România vizează activarea sub o singură entitate juridică și consolidarea poziției pe piața românească a materialelor de construcții.