Revenirea susținută a pieței de birouri și de logistică începe să le dea încredere brokerilor de real-estate că pot să-și înființeze propriul business și să intre astfel în luptă pentru
Russel Wasendorf, 64 de ani, unul dintre fondatorii dezvoltatorului imobiliar Avrig 35, printre cei mai puternici jucători din piața locală de real estate în ultimii zece ani, a încercat
Globalworth Real Estate Investments, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România, care dezvoltă proiectul de birouri Renault Bucharest Connected, a finalizat construcția
Iulius Town Timișoara, cea mai mare investiție în real estate din afara capitalei, în valoare de 442 mil. euro, a companiilor Iulius și Atterbury Europe a adus 8.000 de angajați, 450
Monica Barbu, CEO pentru România al Sotheby's International Realty, companie de consultanță imobiliară, care a asimilat Artmark Real Estate, a spus în cadrul emisiunii ZF Live că piața
Investiția în infrastructură este cel mai important lucru pentru imobiliare, iar fără o strategie pe termen lung nu putem face nimic, a spus Eduard Uzunov, Președinte, Regatta Estate
În 2017 s-au încheiat pe piața din România 153 de tranzacții, iar cele mai căutate trei domenii de către investitori au fost producția (39 de mutări), real-estate-ul (30) și retailul
markt și Deichmann sunt câteva dintre brandurile care vor face parte din mixul de chiriașI al centrului comercial Shopping City Piatra Neamț, dezvoltat de compania sud-africană de real-estate