Veniturile fabricii ANA Imep, deținută anterior de George Copos, au început să scadă drastic din 2009, acesta fiind și anul când s-au făcut cele mai multe disponibilizări, peste 300
Nivelul producției și livrărilor a ajuns să se situeze anul trecut la un maxim al ultimilor zece ani și la egalitate cu nivelul-record al anului 2008, de 6,2 milioane de metri cubi.
În 2005, compania intra pe piața din Republica Moldova, prin deschiderea unui centru la Chișinău, iar la scurt timp a urmat extinderea în Ucraina, sub denumirea Budmax.
Astfel, aproximativ 700 de angajați care lucrau în clădirea America House, unde Deloitte și-a derulat activitatea din 2006, ocupă acum 8.500 de metri pătrați, reprezentând ultimele
Barlinek a preluat compania Diana Forest Bacău la începutul anului 2008, de la două firme ale grupului imobiliar spaniol Martinsa-Fadesa, pentru 23 milioane de euro, astfel punând bazele
„Faptul că ANCPI și-a recăpătat independența financiară, pe care a pierdut-o în noiembrie 2009, înseamnă că vom putea mări sumele alocate lucrărilor de cadastru general.
Clădirea Cascade, cu o suprafață de 4.210 metri părați, a fost finalizată în 2005 și a fost achiziționată de GTC în 2017 de la Adval Properties cu scopul de a consolida prezența dezvoltatorului