Nu putem exporta în China dacă nu avem conexiuni serioase“, spune Doina Cepalis, om de afaceri din Pașcani care controlează grupul Te-Rox Prod, grup care se află pe locul 30 în topul
dreptul pasajului Basarab din București, dezvoltatorii de la Cosmopolis au cumpărat recent un teren pe strada Barbu Văcărescu pentru un alt proiect rezidențial, în timp ce un alt grup
A lucrat ulterior și pentru un alt grup francez – Bricostore -, iar în ultimul an, odată cu venirea în Immochan, a coordonat investiții de circa 60 mil. euro ce au constat în
un plus de 4,7% în 2013, în contextul în care estimarea de creștere economică pentru 2013 este de 1,7%„, spune David Țiplea, tax business development leader, Europa Centrală și de Sud-Est
Marcel Florea, acționar al Florea Grup din Alba, cu afaceri în construcții, turism și energie:
Principala temere este mediul de afaceri caracterizat de incertitudine.
La rândul său, Adrian Porfir, manager pe Europa de Sud-Est în cadrul Joris Ide, care controlează producătorul de materiale de construcții Megaprofil, consideră că piața locală de învelitori
Ne uităm la estul Capitalei”, spune reprezentantul Hornbach, companie care a acoperit celelalte puncte cardinale din București, având magazine în vest (Militari), sud (Berceni