Producătorul de țigle și sisteme metalice Coilprofil, divizie a grupului belgian cu același nume, a încheiat anul precedent cu o cifră de afaceri de aproximativ 10 milioane de euro,
Ștefan Cherciu, acționarul majoritar și președintele producătorului de sisteme de ferestre și uși Casa Noastră din Craiova, care comercializează brandul Qfort, investește 20 de milioane
Andreea Strugaru, cofondator și director de marketing al producătorului și furnizorului de sisteme automatizate de uși de acces Kadra, spune că cele trei luni de stare de urgență au
Adrian Dinu, fondator Creasoft, companie ce produce sisteme de monitorizare și control de la distanță, afirmă că nu se așteaptă la o repopulare a birourilor în perioada aceasta, iar
Compania produce diferite tipuri de vopsele, materiale decorative, tapete, lacuri și tencuieli, sisteme de termoizolație, vopsele pentru copii și vopsele pentru pictură, scule pentru
Compania de consultanță imobiliară Colliers și-a modernizat birourile și a implementat standardul WELL Health-Safety, sistem internațional de evaluare a clădirilor introdus de International
timp față de proprietari și în perioada iulie-septembrie, ponderea acestora fiind chiar mai mare față de cea din trimestrul trei 2019, chiar dacă multe companii au funcționat în sistem
Peste 40% dintre angajații români cred că un sistem hibrid, cu 3-4 zile pe săptămână de muncă de la birou, va domina anul 2023, iar mai mult de un sfert mizează pe sistemul cu 1-2 zile