, în condițiile în care Bucureștiul nici după 30 de ani nu are o centură funcțională, chiar și cu traficul pe care îl are, un autoturism traversează mai repede Capitala prin centru
Capitale mai mari decât Bucureștiul aveau și ele mai mult spațiu verde, printre ele regăsindu-se Londra, cu 27 de metri pătrați pe cap de locuitor, Berlin – cu 38 mp, și Roma
În ceea ce privește Clujul, cu o populație reală de cel puțin 6 ori mai mică decât București și Ilfov, are aproape 40% din angajații IT din cât are Capitală, potrivit datelor Colliers
De atunci, am derulat un program amplu de investiții, în valoare de peste 11 milioane de euro, care a inclus lucrări de reparații capitale și modernizare a infrastructurii, precum și
Apartamentele care sunt localizate central, adaugă el, nu își pierd foarte mult din valoare nici în perioadele critice ale economiei, iar între București și alte capitale europene există
Astfel, în aprilie creșteri s-au înregistrat la lucrările de întreținere și reparații curente (Ă30,3%), lucrările de reparații capitale (Ă14,9%) și la lucrările de construcții noi (