Crosspoint pariază pe sectorul 2, zona Baicului-Doamna Ghica- Obor, la fel cum în urmă cu 3-4 ani se făceau pariuri pe Expozitiei și Trafic Greu.
”E o zonă accesibililă, care permite constructii
Anul acesta în București s-a deschis un singur mall și va mai fi deschis încă unul, dar atât, și, oricum, o bună parte din constructii au fost realizate în trecut.
Lotul al patrulea al tronsonului Sebeș – Turda, spre exemplu, avea spre finalul lunii martie un stadiu de execuție de 9,8%, iar în prezent este construit în proporție
Potrivit datelor furnizate anterior de Oficiul Național al Registrului Comerțului, după cifra de afaceri din 2019, Danlin XXL era cel mai mare constructor din județul Neamț.
Contractul a fost acordat prin negociere fără publicarea unui anunț de participare, potrivit directorului, în condițiile în care „prezența unui alt constructor pe șantier în aceeași
Întrebați de ZF, oficialii AFI au răspuns că „ pentru AFI Park 4 & 5 gradul de ocupare este de 50%, iar el este valabil pentru ambele clădiri pentru că sunt construite ca una.
Bucharest One va avea o suprafață construită de 48.000 de metri pătrați, o parcare subterană pe trei etaje cu 537 de locuri, iar investiția a fost estimată la circa 60 mil. euro.
.
“Printr-o eroare greu de imaginat, judecatorul sindic a admis cererile de deschidere a procedurii insolventei, formulate de catre societatile de constructii ARCON CONSTRUCTION