Piața investițiilor imobiliare din România va încheia anul cu un volum de aproape 900 de milioane de euro, în creștere cu aproximativ 40% față de 2019, ceea ce reprezintă echivalentul
activității, eșecul statului în a gestiona corect revenirea din criză - sunt numai câteva dintre temerile pe care le au managerii și antreprenorii din domeniul construcțiilor din România
exporturile au înregistrat cel mai mic avans din ultimii ani, de doar 1,7% în 2017, față de un avans de 6,9% în 2016, potrivit reprezentanților Asociației Producătorilor de Mobilă din România
CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator de parcuri industriale și logistice din România și Europa Centrală și de Est, va finaliza în acest an lucrările de construcție ale noului
Piața de investiții imobiliare din România a încheiat prima jumătate a anului cu o valoare totală de 408 milioane de euro, plus 18% peste nivelul din S/2019, tranzacțiile în segmentul
Volumul tranzacțiilor din sectorul imobiliar din România s-a situat în primele trei trimestre ușor sub 500 milioane euro, nivel comparabil cu cel de anul trecut, după ce o serie de
Iașiul a fost în 23 și 24 aprilie 2026 gazda primei ediții a TILIA – summitul orașelor din România, un eveniment organizat de compania IULIUS prin Fundația IULIUS, în parteneriat cu
Sorin Vișoianu, country manager operations Immofinanz pentru România și Bulgaria a părăsit funcția din cadrul companiei imobiliare, potrivit datelor din piață.
P3, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de spații logistice din România, continuă expansiunea centrelor logistice din partea de vest a Capitalei anul acesta.