În luna iunie a acestui an Primăria Capitalei a demarat opt proiecte de infrastructură rutieră, multe dintre acestea vor fi în derulare și după data de 15 septembrie, când odată cu
Bulevardul Regina Elisabeta, una dintre cele mai mari artere centrale ale Capitalei, lăsată în paragină în ultimii ani, renaște de câteva luni cu ajutorul micilor antreprenori care
ManpowerGroup, specializată în servicii de recrutare, a închiriat 1.063 de mp în clădirea de birouri The light One, dezvoltată și deținută de River Development, noul spațiu permițând
FinEst Bay Area Development, compania din spatele proiectului ce vizează construirea unui tunel submarin ntre Estonia și Finlanda, a semnat un memorandum de înțelegere cu trei contractori
Dezvoltarea rapidă a birourilor din partea de nord a Capitalei, dar și a rezidențialului în sudul Capitalei precum și în zona satelor sau orașelor din jurul Bucureștiului, a dus la
Băneasa Developments, compania care administrează mallul Băneasa Shopping City din zona de nord a Capitalei, a ajuns la o marjă de profit record în istoria sa, de peste 60%, după ce
Dintre cele mai importante locații de birouri din Capitală, zonele Pipera Sud (Dimitrie Pompeiu), Barbu Văcărescu – Floreasca și zona de vest au înregistrat cele mai mari creșteri
Producătorul de obiecte sanitare Cersanit România, controlat de grupul polonez Rovese, și-a majorat capitalul social cu aproape 21 mil. lei, până la puțin peste 33 mil. lei, potrivit