Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) va plăti pe un nou studiu de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Pitești circa 6,5 milioane de euro, după
Compania Kastamonu România (fosta Prolemn) din Reghin, controlată de firma Kastamonu Entegre, unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul prelucrării lemnului din Turcia, va
Austriecii controlează de circa 10 ani cea mai mare companie din România (Petrom) și de aproape opt ani cea mai mare bancă locală (BCR), dar de-abia anul trecut au ocupat și prima poziție
IKEA, retailerul de mobilă suedez care face peste 500 mil. lei cu singurul magazin pe care îl are în România, în Capitală, a făcut primul pas către construirea magazinului numărul doi
Tatian Diaconu, CEO Immochan România, divizia locală a uneia dintre cele mai importante companii de dezvoltare imobiliară din Europa, spune că ia în calcul construcția a trei proiecte
Avison Young, cel mai mare broker independent din real-estate din Canada, și-a deschis un birou în România, asociindu-se cu un broker local, David Canta, în încercarea de a-și face
Immofinanz, unul dintre cei mai mari jucători din piața imobiliară locală, a obținut în primul trimestru al anului financiar 2014-2015, încheiat la 31 iulie, venituri din chirii în România
trecut în municipiului Cluj-Napoca a fost de aproximativ 284 de milioane de euro, potrivit ghidului tranzacțiilor imobiliare, realizat de Asociația Națională a Evaluatorilor din România