Printre realizări se numără Podul de Flori peste Prut, primul pod rutier la nivel de autostradă construit peste râu după 60 de ani, cu o finanțare europeană de 40 milioane euro prin
Miza este formarea unei noi generații de specialiști care să poată construi o carieră aici, în regiunea Moldovei“, spune Alina Chifan, director comercial EGGER.
Nu știu în ce stadiu se mai află această idee acum, dar în ultimii zece ani în București s-a construit câte un mall pentru fiecare ministru al transporturilor pe care l-a avut România
Potrivit datelor ZF, Țiriac a obținut anul trecut autorizația de construire pentru clădirea Buzești Center, care va avea 12 etaje și o suprafață construită de circa 35.000 de metri