„Monitorizăm cu atenție evoluția pieței de construcții rezidențiale, a cărei dinamică este influențată de modul în care se dezvoltă fiecare segment rezidențial – case individuale
Cererea mare pentru construcții noi comerciale și industriale va duce piața cazanelor folosite pentru încălzirea spațiilor de mari dimensiuni la o creștere de 20% în 2018.
folclorul Capitalei ca o afacere prosperă și de viitor în mandatul lui Adriean Videanu, primar al Capitalei în perioada 2005 – 2008 și acționar al producătorului de materiale de construcții
Ponea afirmă că în contextul în care sectorul local de construcții a cunoscut un puternic declin în perioada crizei, de circa 40%, compania Industrial Access s-a orientat și către alte
Astfel, șapte magazine noi cu materiale de construcții, dintre care unu de tip outlet, au completat piața de bricolaj din România anul trecut, arată o analiză a ZF.
Există companii cu care am lucrat și cu care lucrăm, furnizori de materiale de construcții care au investit în producție tocmai pentru a reduce amprenta de carbon“, a spus Răzvan Nica
„Ajungem să avem în aceeași zonă case cu parter și cu un etaj și lângă ele avem construcții cu două etaje și mansardă, sau chiar construcții cu patru etaje.