La salonul Imobiliarum este cel mai mare număr de ansambluri expozante, 84 de ansambluri anul acesta, mare parte dintre ele din București, dar sunt și câteva care oferă locuințe la
Martin Slabbert și Ioannis Papalekas, două nume binecunoscute din sectorul imobiliar, mai ales de către cei care au de vânzare proprietăți imobiliare, respectiv birouri, centre comerciale
Dezvoltatorii imobiliari se vor reorienta către a construi și proiecte de case sau mixte, de case și blocuri cu apartamente, pe măsură ce piața imobiliară din timpul și de după pandemie
Descarcă varianta Excel a graficului Mai multe grafice și tabele din domeniul Busîness Construct Materialul a apărut în editia din 10 mai a Ziarului Financiar
Numărul de solicitări de servicii de consultanță legate de activități de monitorizare a proprietății și efectuare a rapoartelor de audit tehnic și commissioning a marcat o evoluție
Firma de consultanță imobiliară JLL România are un nou director al departamentului de investiții, Silviana Badea, fost director al companiei de investiții imobiliare Valad.
Peste 13 mld. euro este valoarea cumulată a portofoliilor locale ale celor mai mari investitori imobiliari, conform datelor centralizate de Bucharest Real Estate Club (BREC) și România