sau doi ani legat de lipsa PUZ-urilor, de blocajul instituțional, care ne vor afecta și pe noi ca furnizori de soluții pentru ansambluri rezidențiale sau de birouri“, spune Daniel Popa
ultimi zece ani, cel mai important factor de creștere fiind majorarea salariului mediu net din economie, care aproape s-a triplat în ultimul deceniu, notează într-o analiză Cristian Popa
piața construcțiilor chiar mai mult decât creșterile de costuri, întrucât poate avea impact asupra contractelor aflate în derulare la nivelul întregii piețe, a explicat Răzvan Popa
proiecte rezidențiale de nivel high-end se uită la elementele de arhitectură, la finisajele proiectului sau chiar la poziția locuinței în funcție de punctele cardinale, a spus Alin Popa
Vitalis este implicată în dezvoltarea clădirii de birouri U Center (Forte Partners – n. red.) din București, cu o suprafață de aproximativ 32.800 de metri pătrați“, spune Florin Popa
Noi îl numim proiectul dintre cele două parcuri, parcul Tineretului și parcul natural Văcărești“, a spus Nicu Uciu, CEO și fondator al dezvoltatorului imobiliar DaVinci Group în cadrul
din piața imobiliară, cu precădere spre segmentul rezidențial, întrucât 62% dintre tranzacțiile încheiate în 2021 au fost realizate cu bani cash, în loc de credit, a explicat Alin Popa
livrat materiale în valoare de 2,2 milioane lei pentru amenajarea exterioară a proiectului Theodora Golf Club, cel mai mare resort de golf din România, dezvoltat de antreprenorul Ioan Popa