Retailerul francez a luat peste 86 de magazine, cu o suprafață totală de 83.000 de metri pătrați, iar acum deține 275 de unități în toată țara, sub mai multe formate de retail (hipermarketuri
La sfârșitul anului financiar 2015/16, veniturile din închirieri în România se ridică la 45,1 milioane de euro, ceea ce reprezintă 14,3% din veniturile totale din închirieri la nivel
Investiția totală în proiect era estimată de Globalworth la 100 de milioane de euro, în timp ce veniturile din chirii ar putea ajunge la 12 milioane de euro pe an.
Cele două clădiri de birouri, a căror livrare este planificată pentru luna ianuarie a anului viitor, vor avea o suprafață închiriabilă totală de 32.000 de metri pătrați.
‘’Chiar dacă economia locală traversează o perioadă grea, Holcim România și-a continuat planurile de dezvoltare, ajungând prin acest proiect la investiții totale de 178 de milioane
, spunea că, ținând cont de evoluția din primul semestru al anului și luând în considerare că, de obicei, semestrul al doilea vine cu rezultate cu circa 5-10% mai mari, piața totală
Investițiile totale ale Grupului în proiectele de regenerare urbană Palas și Palas Campus la Iași și Iulius Town la Timișoara, rețeaua națională Iulius Mall (Iași, Suceava, Cluj), precum
.”
Obiectul tranzacției reprezintă unul dintre cele mai mari portofolii de parcuri de retail din România, deținute de un singur operator, cu o suprafață totală de retail de
Clădirea situată pe strada Dionisie Lupu 70-72, în apropierea Pieței Lahovari și a Bulevardului Magheru, are o suprafață totală de 2.470 de metri pătrați distribuiți pe patru niveluri