Sunt foarte multe oportunități pe care nu cred că le vom putea găsi în alte piețe.“
Compania de construcții Aedificium Projektentwicklung SRL a închis anul trecut cu afaceri de aproape
Contractul încheiat anul trecut între municipalitatea din Sibiu și asocierea dintre Excavaciones Y Transportes ORSA SL și Vectra Service prevede lucrări de reabilitate a rețelelor de
Este vorba despre Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj, Bitunova, District Development, Mineral Rom și Zublin România, potrivit rapoartelor grupului.
Cubic a intrat în portofoliul omului de afaceri Dinu Patriciu la începutul anului 2009, odată cu achiziția fondului de investiții Fabian, care mai deținea imobile de birouri și în zona
.
“Fuziunea legală a celor două entități a fost finalizată și, formal, noua companie va purta numele de Fabryo Corporation SRL, în timp ce vor fi păstrate identitatea și denumirea
Potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, Klyos Media SRL, cu activitate în dezvoltarea și promovarea imobiliară, potrivit codului CAEN, a avut anul trecut pierderi de aproape 30
În afară de firma Bog’Art SRL, care se ocupă cu activitățile propriu-zise de construcții, Doicescu controlează prin intermediul grupului cu același nume, Bog’Art, și firme care
175 de milioane de lei, adică un nivel similar cu cel din anul precedent, potrivit celor mai recente date publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe, aferente companiei Artsani Com