Sunt câteva dintre întrebările la care răspunde, cu cifre exacte, raportul de piață „Romania Residential Market Genome“, realizat de compania de consultanță imobiliară SVN România.
Iulius Town, complexul mixed-use dezvoltat de compania imobiliară Iulius în Timișoara, s-a apropiat de 10.000 de angajați în birourile închiriate de cele 50 de companii care și-au stabilit
Compania este deținută de mai mulți acționari, din rândul cărora fac parte Dedeman (40% din acțiuni), Business Capital for Romania – fond de investiții al Erste Group (31%), PIF Industrial
și 3 ale proiectului este o contribuție importantă la efervescența zonei și un aport la dezvoltarea durabilă a acesteia.”, spune Aurelia Luca, Managing Director Skanska Property Romania
spații de birouri tranzacționată în Capitală ajungând la aproape 185.000 metri pătrați, față de 192.000 metri pătrați în intervalul corespunzător din 2016, arată datele furnizate de compania
0,2% la nivelul lunii iulie față de iunie, la 98.100 de euro, fiind în medie cu 200 de euro peste cele de luna anterioară, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară SVN România
Compania monitorizează creșterea generală a prețurilor, în special a celor la utilități și combustibili, creșterile salariale, impactul cursului valutar și ratele dobânzilor din Romania
urmând ca a doua clădire să fie livrată după șase luni și a treia în 2026, toate fiind destinate exclusiv închirierii, a declarat Luciana Giurea, Head of Residential, AFI Europe Romania