În total e o investiție de 7-8 mil. euro pentru ambele, 4,5 mil. euro Cluj“, a spus Alin Muste, președintele și fondatorul BioBuilds, în cadrul emisiunii ZF Investiți în România!
În ceea ce privește agenții imobiliari, jucătorii din piața de real-estate spun că din total tranzacții aceștia au o rată de succes relativ mică, în comparație cu apartamentele vândute
El este de părere că în perioada următoare va exista un blocaj în piața de imobiliare pentru că așteptările cumpărătorilor vor fi total diferite de cele ale vânzătorilor ceea ce va
Bugetul total este de 2,2 miliarde de euro, dintre care 1,2 miliarde de euro pentru clădirile publice, iar restul pentru cele private.“
Atragerea fondurilor din PNRR și folosirea
dire, cu 113 apartamente, ajungându-se la un total de 236 de unit??i.
„Vedem o cerere pe piața din Timișoara și sunt companii prezente în Cluj care vor să se extindă aici.
Proiectul prevede în total nouă faze de dezvoltare, ultima fiind pe latura stradală a Șoselei Pipera, unde compania are încă un chiriaș și nu intenționează să elibereze spațiul în viitorul