Promateris (simbol bursier PPL), grup industrial român și principalul producător de ambalaje biodegradabile și compostabile în Europa Centrală și de Est, a raportat o cifră de afaceri
Guvernul italian a relansat un plan deja analizat de romani și vizat decenii la rând de guvernele moderne: construirea unui pod între continent și Sicilia, scrie Bloomberg.
Romsilva, compania care administrează pădurile statului român, a ajuns la o evaluare de 487 mil. euro, după o creștere de 66%, potrivit clasamentului celor mai valoroase 100 de businessuri
Proiectul de birouri The Landmark construit în zona Romană din Capitală a ajuns la un grad de ocupare de 60%, iar primul chiriaș s-a mutat la începutul lunii iulie, acesta fiind Total
Holding a ieșit din acționariatul Teraplast Bistrița, după ce a vândut pe 17 noiembrie și ultimul pachet de acțiuni pe care îl mai deținea, de circa 1,4% din capitalul producătorului român
Plasmaserv Metal Connection, integrator român de soluții complete pentru debitare și sudare, a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri preliminară de 29,9 milioane de lei, într-un context
Fondul de investiții SARMIS Capital, cofondat de executivul român Cezar Scarlat, cu experiență în private equity, a intrat în acționariatul BMF Grup, o afacere de familie, fondată în
Elmas Brașov, producător român de instalații pentru ridicat, a terminat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 202 milioane de lei, în creștere cu 7% față de anul precedent, conform calculelor
MLP Group a semnat un contract de închiriere pe termen lung cu un operator român de logistică pentru peste 5.200 de metri pătrați de spații de depozitare și 70 metri pătrați de birouri
Forty Management, dezvoltator român de proiecte imobiliare cu destinație mixtă și reconversie urbană verde, anunță că va inaugura miercuri, 12 iunie, proiectul Lagoon Park Bucharest