Studiu de caz: Schimbăm piatra pe metal
„În ultimii șase ani am construit patru fabrici și întotdeauna ne-am întâlnit cu aceleași tipuri de probleme.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
6324 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
„În ultimii șase ani am construit patru fabrici și întotdeauna ne-am întâlnit cu aceleași tipuri de probleme.
Terenul de 4 hectare pe care este construit Oregon Park, a fost achiziționat de la Gruppo Nusco în anul 2014.
Compania a încheiat anul cu un nou contract având ca beneficiar Universitatea de Vest din Timișoara, unde va ridica cel mai mare cămin studențesc nou construit, iar la Drobeta-Turnu
Oficialii sectorului 2 spun că, tot în decurs de cinci ani, dar în intervalul 2016-2020, datele pentru 2021 nefiind încă disponibile, s-au construit aproximativ 7.400 de locuințe în
Partea de est a țării începe să recupereze pe acest segment, având în vedere autostrăzile și drumurile expres care vor fi construite în următorii ani în regiune.
De exemplu, un apartament cu 3 camere și 80 de metri pătrați, aflat într-un imobil din Saint Moritz construit în 1970, costă 680.000 de franci elvețieni (echivalentul a 550.000 de euro
Spre exemplu, autostrada Comarnic-Brașov, prima șosea care ar trebui construită în concesiune de statul român, are selectat un consorțiu de investitori privați de mai bine de jumătate
Grupul sud-african Steinhoff, care a ajuns să aibă operațiuni în 15 state din Europa sub mai multe branduri, și-a construit prezența de astăzi în baza unui plan implementat în ultimii
comun modern, cu benzi unice pe toate arterele principale alături de lipsa parcărilor pun presiune pe cei nevoiți să facă naveta, mai ales că în ultimii 20 de ani birourile s-au construit
Adică nu construim locuințe, dar populația se înmulțește.