Evoluția cererii din București este în linie cu trendul înregistrat și în celelalte capitale din Europa Centrală și de Est, regiune în care suprafața tranzacționată s-a redus cu circa
În 2022 cele mai mari investiții ale companiei au mers către dotarea fabricii cu tipare noi și în reparația capitală a uneia dintre stațiile de producție a betonului, precum și a silozurilor
În 2023, suntem hotărâți să ne intensificăm eforturile și angajamentul ferm față de toți stakeholderii noștri”, spune Victor Capitanu, co-CEO al One United Properties.
De partea cealaltă, în 2023, din 12 luni, 10 au înregistrat scăderi în Capitală, iar per total, creșterea puternică din decembrie a limitat declinul la 13% anul trecut, la puțin sub
TenarisSilcotub mai are 10 angajați într-un centru de servicii la Ploiești, 43 de angajați în birourile comerciale din Capitală, 66 de angajați în centrul de servicii din Cluj-Napoca
construcția a 260 de apartamente, volum care reprezintă prima parte a proiectului rezidențial denumit Parcului 20, situat în apropiere de Bulevardul Poligrafiei – zona Expoziției din Capitală
imobiliar controlat de Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, a demarat construcția unui proiect rezidențial situat pe un teren intravilan de 3.835 metri pătrați în zona Timpuri Noi din Capitală