atenția dezvoltatorilor fiind atrasă de alte zone din București, unde terenurile erau mai accesibile din punctul de vedere al costurilor și al ofertei“, a spus Mădălina Marinescu, consultant
transport în comun, chiriașii solicită de cele mai multe ori un număr de locuri de parcare care depășește rația aferentă suprafeței de birouri contractată“, spune Mădălina Marinescu, consultant
mare de proiecte în această zonă se naște nevoia creării unei piețe secundare, din pricina infrastructurii, și aceasta va fi zona de centru-vest“, afirmă Claudia Cetățoiu, senior consultant
celor două sisteme tehnologice, cel al pompelor de căldură și cel al panourilor fotovoltaice, au fost certificate în urma unui audit realizat de către BuildGreen, cel mai mare consultant
NEPI continuă să fie cel mai agresiv investitor din punct de vedere al dezvoltărilor noi”, spune Andrei Drosu, consultant research department în cadrul firmei de consultanță imobiliară
În ultimii ani, afacerile sale imobiliare din România au fost administrate de Ioana Momiceanu, un fost consultant imobiliar care a condus biroul din București al firmei BNP Paribas
Mai mult, peste 50% dintre acestea sunt deja tranzacționate și așteaptă momentul oportun, adică autorizarea“, explică Flavius Pop, senior consultant transaction advisory, în cadrul
Fost auditor și consultant la PwC și fost executiv în Țiriac Group, Mircea Varga spune că a găsit la Oradea mult mai multe lucruri de schimbat decât în celelalte companii antreprenoriale