locuințelor a crescut în ultimii 25 de ani, chiar dacă prețurile au crescut și de 13 ori în unele cazuri, arată o analiză realizată de Imobiliare.ro, datele indicând că în anul 2000 un român
Brandurile românești au ajuns destul de cool și au o imagine destul de puternică să convingă consumatorul român să cumpere, a declarat Lavinia Dinculescu, Head of Marketing, One United
Dezvoltatorul Genesis Property, compania deținută de Liviu Tudor, cel mai mare proprietar român de birouri, anunță că energia electrică cu care sunt alimente toate proiectele din portofoliu
Șantierul naval Daewoo-Mangalia Heavy Industries (DMHI), cel mai mare constructor de nave din România, controlat de grupul sud-coreean Daewoo și de statul român, a livrat anul trecut
Proiectul de birouri The Landmark din zona Pieței Romane, intrat în portofoliul Piraeus Bank, anunțat inițial cu o investiție de 55 mil. euro, a ajuns la un grad de ocupare de 60%,
Fabrica de Profile (FDP), producător român de profile decorative și detalii arhitecturale, a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de peste 4,6 milioane de euro, în creștere cu peste
Anul 2021 a fost, pentru constructorul român Concelex, un adevărat test de rezistență, în condițiile unei piețe cu incertitudini la fiecare pas, cu scumpiri venite în valuri și cu probleme
TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, va finaliza în primul trimestru al anului 2022 investiția în fabrica de produse din polietilenă, un proiect