Tranzacția, realizată prin vehiculul de investiții LFG Real Estate potrivit datelor ANCPI, marchează cea de-a treia achiziție majoră a grupului britanic în capitală în ultimii trei
Proiectele au fost reluate pe toate segmentele din domeniul de real-estate, însă cea mai mare efervescență e vizibilă în zona comercială, spune Andrei Lefter, fondatorul DRS-Architects
Industria și construcțiile sunt două sectoare din ce în ce mai vulnerabile la pericolul insolvenței, în condițiile în care 54%, respectiv 15% din activele imobilizate ale companiilor
Ritmul de viață tot mai alert și importanța tot mai mare acordată locuinței fac ca cei care optează pentru a cumpăra sau închiria un apartament să se intereseze și de facilitățile
Uniqa Real Estate, divizia imobiliară a grupului austriac de asigurări Uniqa, a cumpărat în vara anului trecut de la grupul Ro Naturstein clădirea de birouri Caranfil Business Center
Uniqa Real Estate, diviza imobiliară a grupului austriac de asigurări Uniqa, a cumpărat în vara acestui an o clădire de birouri din nordul Capitalei, fost sediu al băncii UniCredit,