construcții, a fost luată în vizor de Consiliul Concurenței privind o posibilă înțelegere de a participa cu oferte trucate la licitațiile de întreținere și administrare a străzilor din Capitală
În opinia reprezentantului Premier Estate, prețurile apartamentelor sunt destul de mici în Capitală, în condițiile în care două camere, undeva la 40 mp suprafață utilă, costă și 35
În Capitală se concentrează dezvoltarea principală a spațiilor de birouri, iar apoi companiile se ramifică, se naște o creștere pe piață și apar birourile la nivel regional
beneficiază dezvoltatorii care construiesc în comunele limitrofe Bucureștiului sunt autorizațiile de construire care se obțin în 3-6 luni, în timp ce o astfel de autorizație se obține în Capitală
cinci piețe regionale, Timișoara, Iași, Cluj, Brașov, Constanța, am considerat oportun acest program educațional cu abordare practică integrată, în care cursanții trec prin fiecare capitol
În ceea ce privește dezvoltarea orașelor din țară, dincolo de Capitală, Daniel Tudor consideră că Oradea are un moment de creștere, întrucât piața rezidențială devine din ce în ce mai
Traseul profesional al lui Dragoș Epure a fost unul atipic, venirea sa din Iași în capitala țării trecând prin Germania: „Am plecat după ce am terminat facultatea de arhitectură.
Compania din România a livrat produse pentru proiecte precum pasajul Mihai Bravu din Capitală, autostrăzile Lugoj – Deva și Timișoara – Lugoj, reabilitarea căilor ferate