Compania s-au mutat în noul spațiu de birouri, cu o suprafață de aproape 700 mp. Tranzacția a fost intermediată de agenția Knight Frank, prin consultantul Oliver Derksen.
Scopul este sa acopere zone geografice in care compania nu este prezenta prin magazine fizice.
“Platforma magazinului online din Romania este aceeasi ca si cea din Germania si
București s-a redus la aproape jumătate în ultimii trei ani, în timp ce suprafața utilă totală autorizată spre construire a scăzut cu 62%, potrivit unui raport publicat de către compania
De-a lungul timpului Lufin Construct a fost implicată și în realizarea unor lucrări la ansambluri rezidențiale ca Asmita Gardens sau Ibiza Sol, aflate de asemenea în insolvență.
Pădurile de eucalipt acoperă un sfert din suprafața de pădure și prin faptul că epuizează rapid umezeala din sol și reprezintă o amenințare pentru speciile autohtone.
Este practic vorba de o extensie a locuințelor la sol, un spațiu care poate fi gazda perfectă pentru un birou în grădină sau, cel puțin, la granița cu ea.
ca acest demers să se deruleze eficient, transparent și în condiții care să sprijine dezvoltarea viitoare a zonei”, adaugă Marius Hutanu, practician coordonator, Trust Insolvency SPRL
dur afectate, în condițiile în care scumpirea combustibililor pentru avioane forțează companiile aeriene și tour operatorii să-și crească prețurile sau să-și mențină aeronavele la sol
În 2002, clădirea intră în proprietatea FF Group România, companie care face parte din FF Group Grecia, unul dintre cei mai importanți distribuitori de articole de sport și fashion,