Ținta pentru fonduri din operațiuni pentru anul 2021 este de circa 128 mil. euro, potrivit unui raport al CA Immo, iar vânzarea de active nonstrategice ca parte a rotației de capital
„O să avem nevoie de capacități de producție suplimentare, sperăm la un nou ajutor de stat, deoarece doar exportatorii cu capital românesc care vor să se dezvolte, care au demonstrat
Reprezentantul companiei preluate în vara anului trecut de fondul ADM Capital din Hong Kong apreciază că la nivelul primelor șase luni piața a avansat cu aproximativ 5% și estimează
Principalul asociat al companiei Elmas, cu o participație de 40% din capital, este omul de afaceri Marton Geza, restul titlurilor fiind deținute de alte persoane fizice.
dintre acestea fiind instrumentate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), pentru infracțiuni la legea pieței de capital
Pentru că analiza cea mai relevantă asupra valorii unei companii se poate realiza pe baza rezultatelor observate pe piața de capital, din analiza evoluției indicilor de pe piața locală
Genesis Property organizează aici evenimente de formare profesională alături de multinaționalele chiriașe, văzând campusul ca pe o sursă de capital uman pentru companiile din parcuri
Valoarea brută de dezvoltare a celor patru parcuri de retail la finalizare este estimată la 24 de milioane de euro, iar investitorii care plasează capital prin platforma Hubix pot obține