„În ultimele 18 luni, am observat un flux de capital nou care a pătruns pe mai multe piețe, majoritatea fiind capabile să concureze cu acest număr de investitori extrem de activi“
Programul de răscumpărare a fost demarat în data de 22 iulie 2019 și derulat prin intermediul Swiss Capital, cel mai mare intermediar de la Bursa românească.
Fondul de investiții CEECAT Capital a făcut o nouă tranzacție pe piața din România, după ce a cumpărat pachetul majoritar în cadrul companiei Modulo Decorative Solutions din Cluj, un
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe, parte a HAGAG Group din Israel, a obținut autorizația de construcție pentru proiectul rezidențial H Victoriei 139, bugetul alocat pentru
Bucureștiul are cea mai dezvoltată infrastructură sportivă din țară, însă raportat la alte orașe din Europa, Capitala, și în general România, stă foarte prost la acest capitol.
Prețurile apartamentelor vechi cu 3 camere din Capitală au crescut, în medie, la nivelul lunii ianuarie 2022 cu 1.600 de euro sau 1,6% față de decembrie 2021 la 105.500 de euro, potrivit
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe, parte a Hagag Group din Israel, anunță numirea lui Andrei Crețu în funcția de head of sales, poziție din care va coordona activitățile
Dezvoltatorul Hagag Development Europe a înființat la finalul anului trecut compania Hagag Privighetorilor 35, potrivit datelor din Monitorul Oficial, publicate vineri, 31 decembrie
semiconductori, listat la bursa americană (Nasdaq), a semnat pentru un spațiu de 3.200 de metri pătrați în cadrul primei clădiri de birouri din proiectul The Light, dezvoltat de River Development