Celelalte două segmente ale pieței – clădiri nerezidențiale și construcții inginerești – au scăzut pe fondul lipsei investițiilor statului în infrastructură.
În prezent, în zonă sunt în construcție încă cinci clădiri, dintre care trei de birouri, viitorul hotel de 4 stele Courtyard by Marriott cu 259 de camere, respectiv ansamblul rezidențial
Holcim este astfel liderul producătorilor de materiale de construcții de pe piața locală, făcând parte din trioul marilor jucători de pe piața cimentului, alături de irlandezii de la
Compania Unger Steel Buildings, filiala locală a grupului din construcții Unger Steel, a continuat creșterea businessului în 2018, ajungând la 180 de milioane de lei, potrivit datelor
Piața de profil se situează la o valoare de 500 de milioane de euro, potrivit datelor Asociației Producătorilor de Materiale de Construcții din România.
Potrivit planului, construcția din față va avea două etaje, cea din spatele acesteia trei etaje, iar în spatele lor va fi realizat imobilul cu cinci etaje.
Optim Project Management nu coordonează doar proiecte imobiliare, ci și construcții de proiecte în domeniul energiei regenerabile (panouri solare, parcuri eoliene, hidrocentrale).
Institutul Național de Statistică (INS) a publicat recent datele privind evoluția sectorului de construcții în februarie și primele două luni ale anului curent, statisticile confirmând
„În trecut, dezvoltatorii proiectelor de birouri foloseau terenul la maximum, pentru construcții și pentru locuri de parcare, rar fiind amenajate spații verzi, și atunci alocându-se