Printre proprietățile intermediate se numără atât proiecte boutique precum Opera Residence al Dagesh Group, precum și proiecte de nivel mediu, cum ar fi Estic Park – un proiect care
Primul lot din România a fost cumpărat în 2012, am demarat primul proiect la sfârșitul anului trecut, în zona Barbu Văcărescu. Este un proiect foarte avansat.
Compania a demarat anul trecut lucrările la Palas Campus, proiect care cuprinde 54.000 metri pătrați de spații office și 6.000 metri pătrați spații de retail, și care a beneficiat
Mai departe, se va discuta aprobarea relocării întregii activități desfășurate în noul imobil – ce ar viza astfel relocarea fabricii din Cluj pentru a face loc unui viitor proiect imobiliar
Compania se află la a doua tranzacție care implică proiecte dezvoltate de Forte Partners, după ce a intrat pe segmentul office, în 2018, prin achiziția THE BRIDGE.
În Capitală, terenurile au fost achiziționate cu precădere pentru dezvoltarea de proiecte rezidențiale, în timp ce în țară cele mai multe au vizat proiecte comerciale.
Iulius Mall Timișoara face parte dintr-un proiect amplu pe care Iulius Grup îl dezvoltă în orașul de pe Bega, Openville, și care presupune, pe lângă construcția unor imobile noi de