Compania de construcții ACI Cluj, controlată de mai mulți antreprenori locali, în asociere cu firma bucureșteană de proiectare Prodesign Engineering & Construction, au câștigat un contract
Dezvoltatorul imobiliar austriac CA Immo a încheiat tranzacții de închiriere pentru circa 30.000 de metri pătrați de spații de birouri în București, incluzând noul contract de închiriere
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a scos la licitație construcția celui de-al doilea lot al autostrăzii Nădlac - Arad, contract pe care l-a
„Cu aproximativ o săptămână înainte să fie declarată starea de urgență, am semnat un contract de execuție confecții metalice în atelier și montaj în șantier, contract care ne-a acoperit
La finalul anului 2021, Igna Construct, în asociere cu Avril SRL din Negrești Oaș, Crito Prod din Oradea și Mecatron din Timișoara, au câștigat un contract de peste 108 mil. lei (aproximativ
„Am semnat deja două contracte cu companii din Ucraina care au venit la București. Ne așteptăm ca cel puțin 20 de astfel de companii să vină spre România anul acesta.
Intrarea în starea de urgență în a doua parte a lunii martie a pus mare presiune pe semnarea de noi contracte de închiriere pe piața de birouri, iar dacă în prima jumătate a anului