Piata de vopsele așteaptă noile dezvoltări
Compania este controlată de fondurile de investiții The Romanian Investment Fund, RC2 și Romanian Reconstruction și este activă și pe piața din Bulgaria, după preluarea Orgachim.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
7769 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Compania este controlată de fondurile de investiții The Romanian Investment Fund, RC2 și Romanian Reconstruction și este activă și pe piața din Bulgaria, după preluarea Orgachim.
Printre speakerii invitați în cadrul conferinței se numără Beatrice Dumitrașcu, VP Residential Sales, One United Properties, Sorin Ioan Blaga, CEO Liebrecht & wooD România, Robert
Iar România ar putea trece printr-un asemenea episod în curând, având în vedere că, în momentul de față, potențialul de tranzacționare, strict pe segmentul clădirilor de birouri,
Acum birourile sunt închiriate integral, dar în continuare sunt companii care vor să intre în România și vor să închirieze la noi“.
În 2020, odată cu apariția pandemiei și în Romania, s-a instaurat un sentiment de prudență sau chiar teamă, atât între investitorii care derulau proiecte la momentul respectiv și care
Grupul mai deține clădirea de birouri Anchor Plaza, de 25.000 de metri pătrați, situată chiar lŒngă mallul Plaza RomŒnia, dar și Plaza Romania Offices (10.600 mp), o parte din mall
Interesul companiilor din România dar și din afară a crescut.
Timișoara, One United în Floreasca – Țărmului și Mitiska în Colentina“, a spus Sînziana Oprea, director la Land Agency în cadrul Colliers International România.
♦ Compania este controlată de grupul Dedeman.
prețuri convenabile, ci un pachet complet care include siguranță, confort și relații contractuale clare“, a declarat Andreea Hamza, Head of Living în cadrul companiei iO Partners Romania