Plast și Sosim Trans au început deja construcția, urmând ca și celelalte două să înceapă din primăvară.“
Parcul industrial este administrat de compania Parc Industrial Câmpia Turzii SRL
În România, activitatea WDP este gestionată prin intermediul companiei Warehouses De Pauw România Srl (fosta WDP Development Ro), cu afaceri de peste 100 de milioane de lei (peste 21
Grupul Alu Menziken include Alu Menziken Group AG, Reinach (Elveția), Alu Menziken Euromotive GmbH, Ranshofen (Austria), Alu Menziken SRL, Satu Mare (România) și Alu Menziken Germany
industriei metalurgice din România, aflată în procedură de faliment, a fost vândută, în cadrul unei licitații publice, pentru suma de 7,5 milioane de euro, către Intertranscom Impex SRL
întărește comunitatea noastră de chiriași de renume și creează potențialul unei colaborări reciproc avantajoase “, adaugă David Hay, fondator și CEO al ADD Value Management SRL
În acest sens, Impact a semnat ieri o scrisoare de intenție pentru achiziția unui teren cu suprafața de 55.000 mp de la NUSCO Imobiliara SRL.
”Este vorba de un lot de teren situat
În august 2013 Star Assembly SRL, companie controlată de Daimler, a primit un ajutor de stat de 37,4 mil. euro pentru a construi la Sebeș o fabrică de cutii de viteze, pentru care