Preluarea acestei poziții a fost de fapt o revenire în companie, Vișoianu, lucrând în cadrul River Invest, firmă tot a lui Rădulea, și în perioada 2007-2010, când a fost director de
Unitatea de producție a fost ridicată de la zero în 2006, cu o investiție de un milion de euro, iar de atunci a trecut prin mai multe etape de extindere și de integrare a unor noi linii
Susli a ajuns în „lumina reflectoarelor“ în 2014, când a cumpărat Praktiker România, companie care în 2008 era liderul pieței de bricolaj, cu vânzări de peste 300 de milioane de euro
Potrivit reprezentanților, termenul de predare pentru cele 260 de apartamente va fi luna septembrie a anului 2020, urmând ca cea de-a doua fază a proiectului să fie terminată până la
Masterplast România este prezentă pe piața locală din anul 2001 cu operațiuni de distribuție, iar în 2012 a fost demarată activitatea de producție la Sfântu Gheorghe, județul Covasna
Fabrica din Bănești a fost ridicată de la zero în 2006, cu o investiție de un milion de euro, iar de atunci a trecut prin mai multe etape de extindere și de integrare a unor noi linii
În ultimii ani Mega Image a pariat pe mai multe magazine de tip concept store, mai extinse ca suprafață, de peste 2.000 mp și cu mai multe produse la raft.