Pe lângă cele patru firme, grupul Menatwork mai cuprinde trei firme responsabile de comerț: Arca Studio Construct (livrează soluții de amenajare și finisare a spațiilor la interior
Group Hold PLC, dar și tronsonul 1 Buzău – Vadu Pașii (4,6 km) și tronsonul 4 Mândrești Munteni – Focșani (10,94 km), de care este responsabilă asocierea SA&PE Construct
Constructorul proiectului Nusco City este compania Pedro Construct, iar de vânzările proiectului se ocupă compania de consultanță imobiliară North Bucharest Investments.
CUMPĂRAȚI MÂINE ZF.BUSINESS CONSTRUCT
Sunt administrații locale în care investitorii erau plimbați cu anii pentru a putea obține o autorizație de construire, nefiind familiarizați
Citiți mai multe despre sectorul de plăci ceramice, dar și analize despre alte nouă piețe de materiale de construcții în numărul din aprilie al revistei Business Construct.
și lacuri decorative a înregistrat anul trecut o creștere de 5-7% în volum și de 3-5% în valoare, iar pentru 2015 se estimează un avans de 5%, potrivit datelor revistei Business Construct
Sectorul local de cărămizi s-a plasat în 2014 la un volum de aproximativ 1,9-2 milioane de metri cubi și o valoare de circa 60-70 milioane de euro, potrivit estimărilor Business Construct
Guzu spune că perioada de criză a creat o undă de șoc în industrie, dar a adus și o serie de oportunități pentru cei care au reușit să se adapteze, scrie revista Business Construct
bursă al companiei de acum doi ani este probabil unul dintre puținele obiective nebifate în ultimii ani pe lista proprietarului companiei Marcel Bărbuț, scrie revista Business Construct
Brandul românesc Nordis Group fondat de Emanuel Poștoacă deține în portofoliu șapte entități: Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Real Estate, Nordis Architecture