♦ Compania a câștigat acest contract în asociere cu UTI Grup ♦ Bog’Art a construit și terminalul nou al aeroportului Otopeni, cel mai mare din țară, finalizat în 2010.
Aș gândi un nou mall nu din perspectiva retailerilor-ancoră, ci din cea a experienței clienților“, spune Andrei Pogonaru, acționar majoritar al Veranda SA.
Compania locală de construcții Concelex și-a propus să facă o fabrică de produse din beton pentru a facilita derularea activității sale pe șantiere și a aplicat în acest sens la
Primăria Sectorului 3 nu deține așadar nicio parte din Esplanada, astfel că nu este clar în ce măsură se poate implica în amenajarea sa ca parc sau bază sportivă, în condițiile în care
în Drumul Taberei, se numără Grunenpark Residence (dezvoltat de Iridex Group Import Export, controlată de omul de afaceri Corneliu Pascu), New Residence (dezvoltat de British Romanian
destul de stabilă în ceea ce privește sediile, după ce majoritatea s-au consolidat în primii ani de la declanșarea crizei, băncile de talie medie, precum Intesa și, mai recent, Romanian
SA Ploiești
Suprafață magazin Kaufland: 3.700 mp
Termen de finalizare: S1 2014
Kaufland Tudor Vladimirescu
Zonă: Drumul Taberei, platforma Munplast
Constructor: Conim Partners