Cele mai mari zece tranzacții imobiliare realizate vreodată în România au contabilizat 1,4 mld. euro
Pe de altă parte, criza economică din 2008-2009 a adus ani de liniște în ceea ce privește tranzacțiile pe piața locală.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Pe de altă parte, criza economică din 2008-2009 a adus ani de liniște în ceea ce privește tranzacțiile pe piața locală.
„Renault Bucharest Connected este unul dintre cele mai importante proiecte pe care le dezvoltăm în prezent, marcând prima noastră investiție în zona de vest a Bucureștiului și, mai
Barometrul Industrial, un sondaj în rândul managerilor, a fost realizat pentru luna septembrie de IRSOP și SNSPA (Facultatea de Management) pe un eșantion de 300 de firme industriale
Doar în București există mai multe proiecte rezidențiale – pre cum Rotar Park Residence, Ambasad’Or sau New Residen ce – în care există garsoniere și apartamente sub minimul legal.
Aceste noi locuințe sunt incluse atât în cadrul unor noi faze ale unor proiecte deja existente cât și în proiecte care ar urma să fie lansate pe piață în viitor.
SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt țări și regiuni (Australia, Caraibe, Coreea de Sud, Canada, Mexic, România, Rusia și Statele Unite ale Americii), în care activează
Francezii oferă servicii de intermediere (închirieri și vânzări), evaluări, consultanță și property management.
Cea mai notabilă tranzacție pe segmentul birourilor a fost achiziția de către Immochan a Coresi Business Park din Brașov de la Ascenta Management.
Atenor a dezvoltat proiecte emblematice pentru Capitală precum Dacia One și Up-site în Floreasca.
Obligațiunile diviziei mai mici de dezvoltare și-au pierdut două treimi din valoare recent după ce compania a anunțat că are dificultăți de lichiditate.