Categoric, spun jucătorii din piață, volumul spectaculos al creditelor acordate în luna mai este explicat de faptul că românii s-au grăbit să semneze contracte de credit la un avans
Esop este o firmă de consultanță „de volum“, care anul trecut a intermediat 67 de tranzacții mici și medii în piața de birouri, cu un volum de aproape 30.000 de metri pătrați, contracte
investitorii, care precizează totodată că „au purtat deja discuții cu o serie de potențiali chiriași, iar odată cu demararea efectivă a lucrărilor se vor concretiza și primele contracte
În cee ace privește viitorul, consultanții susțin că sunt multe contracte care ajung la scadență, astfel că ar trebui să existe mai multă efervescență pe această piață în următoarele
Astfel, în februarie anul acesta, din 12.650 de contracte semnate, doar 450 de sisteme fuseseră montate, procesul de decontare fiind de altfel cel mai mare obstacol.
De asemenea, în mandatul lui a prelungit contracte-record precum cel cu Orange în Europe House
Portofoliul preluat de Pavăl Holding Properties totalizează o suprafață închiriabilă
O bună parte dintre aceste contracte au fost însă renegociate de guvern cu companiile și lucrările au fost reluate, astfel că, din a doua parte a anului, cheltuielile de investiții