aflate în construcție, după un an 2020 marcat în general de consolidări și de amânări ale unor decizii cu privire la ocuparea de spații noi de birouri”, spune Mădălina Cojocaru, Partner
noi magazine de bricolaj, într-o piață care a fost ocolită de proiecte noi în ultimii trei ani, ba mai mult, germanii de la OBI au pus recent lacătul pe cele două magazine din Capitală
Centrul comercial Grand Arena din sudul Capitalei, deținut de un grup de oameni francezi prin intermediul firmei Euroinvest Intermed, a intrat în insolvență la finalul anului trecut
În ultimii zece ani vânzările Aramis Invest au crescut de șapte ori, situație care a propulsat producătorul pe primul loc în topul exportatorilor, dar și pe primul loc în industria
Compania din domeniul construcțiilor Geiger Transilvania, cu capital german, a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 176 de milioane de lei, în creștere cu 43% față de anul anterior
Ramona Babiuc, director general de vânzări al Eden Capital Development, o companie care și-a început activitatea pe piața rezidențială din București în urmă cu cincisprezece ani, spune
Fondul elen de investitii Bluehouse Capital, activ pe piața din Europa Centrală și de Sud-Est, a vândut clădirea de birouri Olympia Tower din apropiere de Piața Muncii din București
Upground Estates, o companie din cadrul fondului de investiții Globalworth, controlat de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a primit în decembrie anul trecut o majorare de capital
După planurile primarului, zona ar urma să fie redezvoltată ca parc al orașului, planul aliniindu-se mai bine cu țintele de mediu și locuibiliate ale capitalei.