Momentan există discuții pentru închiriere, însă este prematur să vorbim despre semnarea unor contracte, dat fiind că momentan încă sunt finalizate ultimele detalii ale proiectului”
Practic, firmele străine încasează sumele din contracte, dar nu le evidențiază în contabilitatea locală pentru că nu sunt înregistrate la Registrul Comerțului, ci vin direct cu firmele
Eversheds Sutherland România a consiliat NEPI Rockcastle în toate etapele acestei tranzacții complexe, de la redactarea și negocierea documentației (antecontracte, contracte aferente
În 2012 compania a fost stabilizată organizațional, iar la începutul lui 2015 au fost semnate noile contracte de credit, care au restructurat datoria de peste 33 milioane de euro.
Chiriile solicitate în proiect sunt de 13 euro/metrul pătrat lunar pentru companiile de mici dimensiuni și contracte semnate pentru o perioadă de cinci ani, preț la care Sven Lemmes
Austriecii de la Alpine au încasat până la începutul lunii februarie circa 70 de milioane de euro din contractul de circa 96 de milioane de euro, potrivit datelor CNADNR.
„În București, sunt foarte multe contracte semnate în anii anteriori, astfel că, dacă eliminăm antecontractele, scăderea reală este de aproximativ 50%.
„Oamenii se înghesuie să cumpere fără să vadă cum arată la final.“
Decizii pripite de acest gen sunt periculoase pe termen lung, când e vorba de a contracta un credit pe 30 de ani